AIDEZ-LES À ALLER LOIN! AJUTĂ-I SĂ AJUNGĂ DEPARTE!
Donation protected
- Le projet École de tutorat Jeunesse Richesse lutte contre le décrochage scolaire. La somme récoltée est destinée aux activités éducatives et culturelles dédiées aux enfants.
- The Jeunesse Richesse / Youth Wealth Tutoring School project fights against school dropout. The amount collected is intended for educational and cultural activities dedicated to children.
- Școala Junimea luptă împotriva abandonului școlar și pentru valori de suflet, cultură și limba română! Suma colectată este destinată activităților educaționale și culturale dedicate copiilor.
Astăzi vorbim despre un OM CU INIMA MARE, Otilia Tunaru și despre proiectul de suflet JUNIMEA ROMÂNĂ din MONTREAL. La mii de kilometri depărtare de casă, face totul posibil ca școala pe care o conduce să-i facă pe copiii de etnie română ( și nu numai ) să se simtă ACASĂ! Atmosfera pe care a creat-o în rândul cadrelor didactice cât și în rândul copiilor care frecventează Școala Junimea Română din Montreal îți dă sentimentul unei mari familii unde predomină armonia, pacea, bucuria și ajutorul reciproc.
Otilia este organizator de evenimente, jurnalist și un om dedicat misiunii de a susține educația prin intermediul proiectului de suflet Junimea Română din Montreal – Școala pentru minte, inimă și cultură, pe care a înființat-o din 2010 și o conduce cu un spirit de leader neînfricat, cu o iubire de oameni, de cultură și de tot ce este românesc și cu credință în Dumnezeu.
Anul acesta va avea loc ce-a de a 13-a Gală Meritas, o gală care îi evidențiază pe copiii junimiști ce fac eforturi în diverse domenii.
În anul 2019, cu prilejul Zilei Naționale a României, Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a conferit Ordinul „Meritul pentru Învățământ” în grad de Cavaler doamnei Tunaru.
Școala Junimea Română din Montreal este o organizație non-profit, inițiată de români cu suflet mare, din dragoste față de cultură și tradițiile românești.
Școala nu este finanțată de organizații guvernamentale. Singura sursă de finanțare sunt plățile pentru cursuri pe care le achită părinții elevilor.
Sumele care se adună nu acoperă însă toate cheltuielile pe care le are școala :
- Chiria sălilor de clasă și a echipamentului didactic (ecran, proiector, altele);
- Materialele didactice, în special la cursurile de artă și creativitate;
- Chiria sălilor de spectacole (pentru a petrece românește sărbătorile de Crăciun, Paști, sfârșit de an școlar, alte sărbători în care marcăm istoria și poeții români de pe ambele maluri ale Prutului);
- Închirierea autobuzului pentru deplasări în cadrul programului «Învățare pe bază de proiect »;
- Salariile profesorilor și ale altor colaboratori (sora medicală, supraveghetor în timpul pauzelor și mâncării, alții);
- Copiii colaboratorilor școlii învață gratuit, iar familiile cu mulți copii ori cu greutăți financiare beneficiază de reduceri sau burse de studii;
- Cadouri pentru copii de Crăciun, Paști și sfarșit de an școlar;
- Premii și diplome pentru elevii care au rezultate remarcabile;
- Diverse cheltuieli pentru organizarea și gestionarea școlii, necesare pentru un proces de învățământ de calitate.
Notă: Unicul suport pe care îl avem din partea Guvernului României sunt locurile gratuite pe care ni le oferă la tabăra de la Sulina în cadrul programului de tabere ARC, organizat de Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni. Sprijinul pe care ni-l oferă Ambasada României este faptul că primește în vizită grupul nostru de elevi, anual în luna mai.
La școala românească Junimea din Montreal se păstrează și promovează valorile spirituale și lingvistice românești!
Copiilor le e dor să se revadă cu prietenii ce vorbesc aceeași limbă maternă; să râdă și să facă șotii; să reînnoade vechile prietenii. Pentru ca acest fapt să devină realitate, avem nevoie de sprijinul și generozitatea dumneavoastră. E timpul să ne reîntoarcem pe băncile din clasele fizice. Pentru a realiza această doință și să continuam acest proiect de suflet, avem nevoie să punem cu toții umăr la umăr.
Vă încurajăm să daruiți, din respect și prețuire, pentru pentru ca acest proiect să continue să dăinuiască și să reflecte sufletul românesc pe continentul nord-american.
Prin donațiile pe care le faceți, dvs. oferiți copiilor:
- Burse de studii
- Activități educative și artistice extrașcolare
- Dragoste față de valorile și tradițiile românești
- Mândria de a fi ROMÂN
- Săli de clase și de spectacole
Să vibreze la unison inimile noastre prin susținerea acestei campanii de finanțare: AJUTĂ-I SĂ AJUNGĂ DEPARTE!
AIDEZ-LES À ALLER PLUS LOIN !
HELP THEM GO FURTHER !
Organizer and beneficiary
Stefana-Victoria Netea
Organizer
Montreal, QC
Otilia Sorina Tunaru
Beneficiary